Cultura

Cultura
Istorie Personalităţi Obiective turistice 

Municipiul Vaslui este menţionat pentru prima dată, în documentele istorice, în anul 1423. Municipiul Vaslui reuneşte şi defineşte, încă din 1447, un teritoriu al său. Documentele timpului atestă că, la această dată, târgul Vasluiului îşi avea hotarele sale. În 1491, Ştefan cel Mare dă vasluienilor marele uric, în care arată că a cumpărat, cu 1490 de zloţi tătărăşti, 17 sate şi silişti de la proprietarii din zonă şi le donează târgului Vaslui. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Vasluiul este centrul marilor lupte cu turcii. Odată cu mutarea capitalei la Iaşi şi a vorniciei mari a Ţării de Jos la Bârlad, Vasluiul a început să decadă. Voievozii care au urmat după Ştefan cel Mare au început a lua câte o bucată din teritoriul Vasluiului făcând danii diferitelor mănăstări. Daniile din moşia acestui târg s-au înmulţit cu timpul, iar în 1640, când Bandinus vizitează aceste locuri, târgul nu mai număra decât 400 de case.

În secolul al XVIII-lea din moşia târgului Vaslui nu rămăsese decât vatra şi o mică bucată de imaş. Aceasta, în 1750, a fost dăruită de către Constantin Racoviţă Mănăstirii Precista din Roman, care, la rândul ei, a instrăinat veniturile moşiei la diverşi boieri. În 1795 hrisovul de danii a lui Ştefan cel Mare a fost desfiinţat de Mihail Şuţu, iar vatra târgului, cu tot cu moşie, a fost dăruită hatmanului Costache Ghica care o stăpâneşte şi o dă mai departe descendenţilor săi până în 1880. În acest timp locuitorii Vasluiului devin din răzeşi bejenari.

Dezvoltarea teritorială a târgului Vaslui este încetinită, în perioada feudală, de faptul că moşia a fost împărţită între mai mulţi feudali. Cu mari greutăţi, în anul 1880 locuitorii reuşesc să-l răscumpere, în schimbul a 16000 de galbeni. După 1880 oraşul începe să se învioreze cunoscând totuşi o evoluţie lentă. Pănă în anul 1968 (anul ultimei reorganizări administrative a teritoriului României) Vasluiul a avut un ritm de dezvoltare economică inferior Bârladului, care beneficia de o viaţă economică mult mai dinamică.

Stabilirea reşedinţei de judeţ (în anul 1968) la Vaslui a facut ca cea mai mare parte din investiţii să fie direcţionate spre “capitala” judeţului, astfel încât, cu timpul, Vasluiul a ajuns cel mai important centru urban al judeţului.

1 Comentariu

  1. Doina septembrie 24, at 19:19

    Afacere online acasa! Ce faci cand ti se termina banii si nu gasesti nicaieri niciun job mai bun? Aceasta problema o poti rezolva chiar acum! Iti oferim o afacere la cheie, cu castiguri chiar si din prima luna. Lucrezi elegant, fara sefi, fara sa fii obligat sa construiesti retele de oameni, pentru a putea castiga bani. Iti trimitem tot pachetul de informatii, dupa ce ne contactezi la adresa de email doina.calin2013@gmail.com

    Reply

Răspunde