Undă verde la angajări la CJ

Undă verde la angajări la CJ

De la începutul anului, la Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui au fost trei runde de concurs şi au fost angajate şapte persoane. Până la jumătatea anului, se vor mai organiza cel puţin două serii de concursuri, astfel că vor fi jur de 15 noi salariaţi, cei mai mulţi la tehnic, juridic, economic, urbanism şi transporturi.
Se caută atât persoane cu studii medii, cât şi cu studii superioare. Noii funcţionari vor lua locul celor pensionaţi sau care au ales să plece în domenii mai bine plătite.
„Aveam mare nevoie de angajaţi. Trebuia să competăm organigrama deoarece de-a lungul timpului au tot plecat oameni din sistem. Cei care vin acum vor întări echipa şi vor avea serios de lucru pentru că instituţia noastră derulează mai multe proiecte cu fonduri europene şi, imediat ce se va deschide axa de finanţare 2014-2020, în mod cert vor urma şi altele deoarece suntem pregătiţi cu un portofoliu serios de noi proiecte”, a spus Valeriu Caragaţă, administrator public al judeţului.

0 Comentarii

Nu există comentarii încă!

Poți fi primul care comentează la această postare!

Răspunde