Rândurile sindicatelelor se diminuează de la un an la altul

Rândurile sindicatelelor se diminuează de la un an la altul

Vasluiul nu mai e demult judeţul sindicatelor. Oricât ar încerca să-şi mascheze neputinţa marile confrerii sindicale, liderii locali recunosc că mişcarea muncitorească, odată puternică şi coerentă, s-a stins, poate definitiv.

În ultimii ani, sindicatele muncitoreşti şi-au diminuat simţitor rândurile. Motivele pentru care sindicaliştii se tot împuţinează sunt destul de variate: neîncrederea în “lupta de clasă”, plecarea vasluienilor apţi de muncă peste hotare, mimarea sindicalismului de către unii lideri, neimplicare civică. Rămân puternice doar sindicatele bugetarilor.

Potrivit lui Gheorghe Croitoru, preşedintele Uniunii Judeţene “CNSRL-Frăţia”, în rândul bugetarilor sunt cu mult mai mulţi sindicalişti decât în sectorul economic. În plus, lupta sindicală este lăsată de cele mai multe ori doar în seama liderilor, iar membrii acestor organizaţii preferă să se limiteze la plata cotizaţiei. De asemenea, faptul că activitatea sindicală nu este completată cu atragerea de fonduri europene destinate implementării de proiecte în sprijinul celor mulţi e o altă tară a acestor organizaţii.

„În mod normal, activitatea sindicatelor trebuie diversificată. Ne dau europenii bani şi trebuie să implementăm şi proiecte, să găsim oportunităţi pentru oameni. Să facem, de exemplu, agenţii de plasare a forţei de muncă. Nu e uşor, dar e necesar, dacă vrem ca sindicatul să fie cu adevărat un mod de sprijin al salariaţilor. Anul acesta, în mod cert, activitatea sindicală se va desfăşura firesc acolo unde oamenii ştiu ce au de făcut şi unde se implică şi membrii, dar vor fi organizaţii care vor continua să mimeze lupta sindicală”, a declarat Gheorghe Croitoru.

La nivelul judeţului Vaslui, sindicate puternice sunt în domeniul sanitar, în învăţământ şi asistenţă socială, deci la bugetari. Sindicatele din industrie şi servicii, adică din mediul privat, sunt anemice şi au o activitate limitată. Nu este mai puţin adevărat că marea majoritate a tinerilor care lucrează nu cunosc avantajele apartenenţei la un sindicat şi privesc aceste structuri cu neîncredere, asociindu-le cu sindicatele-mamut, compromise politic. Paradoxal, Legea sindicatelor (nr. 54 din 24 ianuarie 2003) este extrem de concisă. Procedura de înfiinţare a unui sindicat este mai simplă decât cea a înfiinţării unui ONG, fiind nevoie de doar 15 oameni din acelaşi sector, un statut şi un proces-verbal de constituire.

Gheorghe Croitoru consideră că liderii de sindicat de la noi nu au învăţat mai nimic din experienţa altor ţări şi lucrul acesta se vede: „Din punct de vedere numeric, suntem puţini şi, probabil, vom fi şi mai puţini. Cu regret spun că nu prea am învăţat din exemplele altor sindicate. Ne-au plăcut, dar nu am putut să le plantăm şi la noi acasă. Am mers pe modul nostru tradiţional de a pune căruţa în faţa boilor şi a reinventa roata. Am cunoscut multe cazuri de tineri angajaţi ale căror drepturi le-au fost încălcate flagrant de angajatori. Fie că nu cunoşteau legislaţia muncii, fie că nu aveau curajul să se lupte cu managementul, aceste abuzuri repetate nu au făcut decât să dea impresia că orice este posibil şi permis. Rolul unui sindicat în aceste cazuri ar fi în primul rând unul de consiliere şi apoi unul de mediere a dialogului social”.

În anii ‘90, la CNSLR-Frăţia Vaslui erau înregistraţi peste 19.000 de sindicalişti, iar acum sunt în jur de 7.000. Dincolo de imaginea socialist-comunistă şi şantajist-politică pe care o au sindicatele mari din România, este în continuare nevoie de ele.

0 Comentarii

Nu există comentarii încă!

Poți fi primul care comentează la această postare!

Răspunde