Cardiologii fug de Vaslui

Cardiologii fug de Vaslui

De ani buni, Spitalul Judeţean de Urgenţă caută un medic cardiolog, însă nici măcar rezidenţii nu sunt interesaţi de ofertă.

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui ar mai avea nevoie de încă un doctor cardiolog. Din păcate, postul a fost vacantat de mai multe ori, fără rezultat.
Nici măcar rezidenţii nu s-au arătat interesaţi să ocupe postul. În prezent, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ beneficiază de serviciile unui singur medic cardiolog. Este vorba despre Gheorghe Dascălu, care însă nu se află în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui.
“În Ambulatoriul de specialitate din Vaslui nu există un medic cardiolog aflat în relaţii contractuale cu casa de sănătate. Există doctorul Dascălu, însă fără a avea conctract cu instituţia noastră. Probabil e prea ocupat”, a confirmat Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui.
Vasluiul ar mai avea nevoie şi de un medic specialist în geriatrie, ţinând cont de faptul că adresabilitate e destul de mare, populaţia judeţului fiind îmbătrânită.

0 Comentarii

Nu există comentarii încă!

Poți fi primul care comentează la această postare!

Răspunde